Vindecarea lui Naaman

Hugo Bouter

Lecţii din 2 Impăraţi 5

"Du-te şi scaldă-te... şi vei fi curat" (2 Impăraţi 5.10,13)

"Cine s-a scăldat... este curat de tot" (Ioan 13.10)

Cuprins

1. Lepra lui Naaman

  • Personajele principale
  • Naaman, comandantul armatei siriene
  • Lepra lui
  • Intrebări

2. Un sfat neaşteptat 

  • O fetiţă din ţara lui Israel
  • Pe drumul spre impăratul lui Israel
  • La Elisei
  • Intrebări

3. Cufundarea lui Naaman in raul Iordan

  • Du-te şi scaldă-te in Iordan
  • Viaţa nouă in Hristos
  • O binecuvantare de şapte ori
  • Intrebări

4. A umbla in innoirea vieţii

  • Viaţa nouă de recunoştinţă  a lui Naaman
  • Viaţa in prezenţa lui Dumnezeu
  • A trăi fără compromisuri lumeşti
  • Intrebări

5. Sfarşitul lui Ghehazi

  • Lăcomia lui Ghehazi
  • Confruntarea cu Elisei
  • Pedeapsa
  • Intrebări

6. Concluzie

1. Lepra lui Naaman

2 Impăraţi 5.1

In această broşură vom studia lepra lui Naaman şi vindecarea sa in lumina Noului Testament. Curăţirea sa reprezintă o ilustrare clară a curăţirii unui păcătos de păcatele sale. După ce am făcut cunoştinţă cu personajele principale ale acestui capitol, ne vom ocupa cu intrebarea de ce lepra este o imagine a păcatului.

Personajele principale

A cum, această binecunoscută istorisire este un exemplu pentru o povestire plină de putere. Un număr de persoane vor fi prezentate in anumite ipostaze, clar şi succint, ca intr-o nuvelă fascinantă.

Nu este de mirare, doar acesta este Cuvantul lui Dumnezeu, care este plin de viaţă şi de putere. Mai intai să ne ocupăm cu personajele principale:

Naaman , comandantul armatei siriene: un om cu multă vază şi stimat, atat in ochii stăpanului său cat şi in ochii slujitorilor săi (versetul 1 şi 13). Dar el avea o problemă de nerezolvat: era un lepros.

Apoi o fetiţă din ţara lui Israel . Ea trăia in exil intr-o ţară străină, dar a rămas credincioasă Dumnezeului lui Israel. Ea avea o mare credinţă şi işi iubea vrăjmaşii (versetul 3). Această fetiţă rămane anonimă, dar este remarcabilă prin calităţile sale spirituale demne de luat in seamă.

Un alt personaj este impăratul lui Israel. De asemenea numele său nu este amintit, dar considerăm că era Ioram, fiul răului Ahab, caracterizat prin necredinţă, indoială şi suspiciune (versetul 7).

Profetul Elisei , purtătorul de cuvant al Dumnezeului cel Viu. El este personajul principal din acest capitol. Era cunoscut pentru simplitatea sa şi pentru hotărarea sa faţă de Domnitorul pămantesc şi chiar faţă de propriul slujitor Ghehazi. 

Ghehazi , slujitorul profetului. El se află intr-un contrast profund faţă de stăpanul lui prin lăcomia, inconştienţa şi caracterul său lumesc. Impulsurile adanci ale inimii sale il aduc intr-o poziţie asemănătoare cu cea a lui Iuda de mai tarziu faţă de Domnul Insuşi. Capitolul se incheie cum a inceput: cu un lepros! Lepra lui Naaman se va lipi pentru totdeauna de Ghehazi şi de urmaşii săi (versetul 27).

Naaman, comandantul armatei siriene

Naaman era un om foarte respectat şi bine cunoscut. Numele său inseamnă "Plăcut" sau "Indrăgit". Atenţia pe care au avut-o ceilalţi faţă de el, trebuie să-l fi adus in această poziţie de mare personalitate. Atat stăpanul său cat şi slujitorii săi păreau să fie in relaţii sincere cu el (versetul 4,5 şi 13). Favoarea pe care o avea el era rezultatul succeselor sale militare (versetul 1): "căci prin el Dumnezeu a dat sirienilor biruinţa".

Aceasta era o afirmaţie concluzivă, care ne confirmă de fapt că Domnul guvernează. Dumnezeu guvernează nu numai propriul său popor, ci şi naţiunile pămantului. Şi aşa se intamplă totdeauna, deşi căile Sale de guvernare sunt deseori de nedescoperit şi căile Sale sunt atat de pătrunse. Aceasta este prima lecţie pe care o invăţăm aici. Dumnezeu nu este un Dumnezeu al unui loc, un Dumnezeu al munţilor sau al campiei sau al unor elemente. Aceasta este de fapt invăţătura păganilor şi chiar a sirienilor (1 Impăraţi 20.23). Dar aceasta era o greşeală. Dumnezeu este Dumnezeul cel Viu, Dumnezeul cerului şi al pămantului. El ţine intreaga lume in mainile Sale.

In al doilea rand, El foloseşte naţiunile, cand este necesar pentru a judeca propriul Său popor. Aram (Siria) era o astfel de nuia de disciplină in zilele lui Ahab cel rău şi a urmaşilor săi şi asirienii, puterea lumii care s-a inalţat apoi, va fi o mare revărsare (Isaia 10.5). Aram din Nord era o ameninţare pentru Israel incă de pe vremea lui Solomon (1 Impăraţi 11.25). Intre cele două mici state nu au avut loc totdeauna războaie, temporar ei vroiau să incheie tratate de pace (compară legămantul dintre Ahab şi Ben-Hadad din 1 Impăraţi 20.34). Relaţia dintre Israel şi Siria in acest timp pare a fi mai mult o pace sub arme. Acelaşi lucru reiese şi din faptul că impăratul lui Israel vede in scrisoarea impăratului Siriei un prilej pentru un nou posibil război (versetul 7).

Dumnezeu foloseşte pe impăratul din Nord ca o nuia a maniei Lui. Aram inseamnă "Inalt" sau "Inălţat".  In Aram noi vedem o imagine a lumii, un adversar mandru al poporului lui Dumnezeu, un duşman, care este convins de capacităţile lui proprii şi care vorbeşte intr-un anumit fel despre automulţumire, despre propriile posibilităţi (compară statura lui Naaman in versetul 12). Cand poporul lui Dumnezeu se găseşte intr-o astfel de stare, trebuie să suporte o infrangere in confruntarea sa cu lumea. Şi astăzi este tot la fel. Suntem noi conştienţi de aceasta?

Noi considerăm că biruinţa lui Naaman a fost intr-adevăr asupra lui Israel, deşi nu se spune aceasta in multe cuvinte. Există o scriere iudaică interesantă in care se spune că Naaman era arcaşul care in bătălia de la Ramot din Galaad l-a rănit pe impăratul Ahab (1 Impăraţi 22.34). Alţii spun că prin el, au fost repurtate biruinţe ale lui Aram asupra asirienilor. Ca intotdeauna, insă, a doua carte a Impăraţilor lămureşte că Elisei joacă un rol important in războiul dintre Aram şi Israel. Profetul apare chiar in Damasc (2 Impăraţi 8.7). El apare aici in legătură cu numirea lui Hazael ca impărat al Siriei. Toate acestea fac parte din planul lui Dumnezeu, pentruca să disciplineze pe poporul abătut şi să-l cheme la pocăinţă.

Naaman, comandantul armatei siriene, era deci un om mare. El a fost chiar o unealtă in mainile Domnului. Am putea spune că avea succes in toate lucrurile. Dar totul era doar ce se vedea. Era partea exterioară a vieţii lui.

Lepra lui

Naaman avea o problemă ascunsă. Portretul frumos din versetul 1 este umbrit prin cuvantul serios "dar". Acest cuvant este spus atat de mişcător, "dar lepros". El avea o boală incurabilă şi nimeni nu putea să il ajute. Este posibil ca boala să fi fost incă in stadiul de inceput, deoarece versetul 11 vorbeşte despre locul rănii. Dar boala se intindea in ascuns şi cuprindea tot mai multe părţi ale corpului. Era o privelişte ingrozitoare. Ce va fi cu el? Cum ar putea el să trăiască cu această problemă?

Ce spune Biblia referitor la lepră? Pare a fi o denumire cuprinzătoare care este in legătură şi cu imbrăcămintea şi casa (Levitic 13 şi 14). Unii spun că ea cuprinde toate felurile de eczeme şi boli de piele. Dar legea insăşi face deosebire intre "lepra obişnuită" şi "eczemă" (Levitic 13.39).

Referitor la oameni putem aminti cazurile de lepră ale lui Naaman şi Ghehazi şi Maria (Numeri 12). Vedem şi alte exemple in viaţa lui Moise (Exod 4.6). Şi impăratul Azaria (2 Impăraţi 15.5) şi Ozia (2 Cronici 26.16).

Ştim, că boala şi moartea, suferinţa şi tristeţea sunt urmări ale păcatului (Geneza 3.16). Relaţia dintre păcat şi boală este totuşi o chestiune foarte complexă. Dar referitor la lepră, se poate spune, că această boală este un exemplu foarte potrivit al păcatului şi urmărilor lui distrugătoare, mortale. Pentru a susţine această afirmaţie pot fi amintite următoarele argumente:

•  Lepra este o boală molipsitoare care se extinde permanent in ascuns şi acoperă tot corpul. Ştim că nimic bun nu locuieşte in carnea noastră păcătoasă (Romani 7.18). 2

•  Leprosul era privit ca un "mort" viu. Aaron vorbea despre sora lui ca despre o moartă, a cărei carne era pe jumătate putredă (Numeri 12.12). Ca şi păcătoşi, noi suntem morţi in păcatele şi fărădelegile noastre şi străini de viaţa lui Dumnezeu (Efeseni 2.1; 4.18). Numai Dumnezeu ne poate aduce la viaţă (2 Impăraţi 5.7).

•  Leprosul era privit ca necurat . El trebuia ca semn de avertizare să-şi rupă hainele şi să strige: "Necurat! Necurat!" (Levitic 13.45). In acelaşi mod necurăţia şi ruşinea păcatului sunt lipite in mod natural de noi.

•  Cel lepros rămanea datorită necurăţiei lui afară din tabără, in afara locului unde Dumnezeul cel Sfant locuieşte in mijlocul poporului Său (Levitic 13.46; Numeri 5.2,12,14; 2 Impăraţi 7.3; 2 Cronici 26.21). Noi trăiam odată fără Dumnezeu in lume, instrăinaţi de El.

•  Leprosul nu era vindecat de un medic, ci era curăţit in prezenţa unui preot. Curăţirea ceremonială pe principiul jertfei, (printre altele o jertfă pentru vină şi jertfă pentru păcat, pentru a face ispăşire pentru leprosul vindecat ) semnifică lucrarea Domnului Hristos. Numai lucrarea Lui mantuitoare a fost in stare să indepărteze pata păcatului. Mai departe, ca oameni care am fost curăţiţi prin moartea Sa, umblăm in innoirea vieţii prin puterea invierii Lui. Ungerea cu Duhul Sfant ("Uleiul") ne face in stare să o facem.

Cand privim lepra lui Naaman vedem in adevăr propria noastră imagine. Putem avea tot felul de talente. Putem fi plini de succes. Oamenii ne pot aprecia. Totuşi in viaţa fiecăruia există un serios "dar", pentrucă avem problema păcatului. Boala păcatului este lipită de noi şi ne ruinează. Noi inşine nu putem rezolva problema păcatului care ne ruinează. Dar ce nu este cu putinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.

Intrebări

1. In care dintre cele cinci personaje principale ale acestei povestiri, recunoşti ceva din tine insuţi?

2. Eşti probabil atat de mandru şi lumesc precum Naaman?

3. Te vezi bolnav nevindecabil datorită păcatului tău? Recunoşti că eşti pierdut şi că eşti incapabil să te salvezi pe tine insuţi?

2. Un sfat neaşteptat

2 Impăraţi 5.2-9

Am văzut in primul capitol, că lepra este o imagine a păcatului. Acum vedem cum o fetiţă din ţara lui Israel arată comandantului armatei siriene drumul mantuirii. Aici se arată de asemenea că un om nu ar fi putut să ajute pe Naaman. Nici impăratul din Aram, nici impăratul lui Israel. Nici chiar zeii din Damasc nu ii puteau aduce uşurare. Salvarea putea fi găsită numai la Dumnezeul lui Israel. De aceea Naaman trebuia să meargă la Elisei, reprezentantul Dumnezeului cel Viu şi Adevărat.

O fetiţă din ţara lui Israel

O meneşte vorbind, problema lui Naaman era de nerezolvat. Dar din fericire, prin vindecarea lui, va fi absolut clar că mantuirea se găseşte numai la Dumnezeul lui Israel. Numai El singur putea să-l cureţe pe Naaman de lepra sa. Da, El ne mantuieşte şi pe noi de rana păcatului. Dar noi trebuie să venim prin credinţă la El şi să nu aşteptăm vindecarea noastră de la vrăjitorii acestei lumi (versetul 11). Cel ce ne poate ajuta este Dumnezeul cel Viu şi Adevărat.

Este atat de mişcător că o fetiţă din ţara lui Israel, arată drumul spre mantuire puternicului comandant al armatei siriene. Ea mărturiseşte foarte simplu credinţa in faţa stăpanei ei: "Oh, dacă domnul meu ar fi la proorocul acela din Samaria, proorocul l-ar tămădui de lepra lui!" ... Nişte cohorte de talhari războinici sirieni o răpiseră şi o vanduseră pe piaţa de sclavi in Damasc. ... Acesta era de fapt un blestem care se abătuse peste poporul lui Dumnezeu. Moise prezisese deja acest lucru: "Fiii tăi şi fiicele tale vor fi date ca roabe altui popor; ţi se vor topi ochii de dor, uitandu-te toată ziua după ei, şi mana ta va fi fără putere" (Deuteronom 28.32). Pe acest drum s-a găsit fetiţa, ajungand in casa comandantului armatei siriene (versetul 2). Soţia lui Naaman a devenit stăpana ei. Dumnezeu, ingăduise aceasta şi El condusese lucrurile astfel, pentrucă El avea motivele Sale proprii pentru aceasta.

Demn de remarcat este, că, fetiţa nu a ajuns să aibă in această nouă imprejurare nici un sentiment de ură. Cu toată varsta ei fragedă şi in ciuda imprejurărilor dificile in care se găsea in această ţară străină, ea il mărturisea pe Dumnezeul lui Israel şi ii iubea chiar şi pe duşmanii ei. La randul nostru, ca şi credincioşi, suntem şi noi "trimişi imputerniciţi ai lui Hristos..." (2 Corinteni 5.20; 1 Petru 3.15). Suntem noi conştienţi de această chemare?

Această fetiţă avea o credinţă mare in Dumnezeu şi profeţii Lui. De unde ştia ea că Elisei era dispus şi capabil să vindece pe comandantul Naaman de lepra lui? Ceea ce era la ea, era in mod clar credinţa ei. Elisei făcuse multe minuni, dar nu vindecase incă nici un lepros. Deşi in acest timp erau mulţi leproşi in Israel, niciunul din aceştia nu fusese curăţit (Luca 4.27). După tot ce se intamplase, Dumnezeu trebuia să pedepsească poporul său pentrucă slujea idolilor. Nici un israelit nu fusese curăţit in aceste zile cu excepţia sirianului. Harul lui Dumnezeu s-a extins astfel la păgani.

Pe drumul spre impăratul lui Israel

Soţia lui Naaman a crezut cuvintele micii ei sclave şi ea a relatat aceasta soţului ei. Naaman a relatat aceasta stăpanului său (versetul 4). Boala comandantului armatei a devenit in felul acesta cunoscută. S-au făcut eforturi diplomatice (aşa cum se obişnuia incă din antichitate in problemele medicale). Scopul era ca impăratul lui Israel să apeleze la "profetul din Samaria", pentrucă pană la urmă conform oranduielilor omeneşti el (Elisei) ii era supus.

Naaman a luat in afară de scrisoarea de la impăratul lui, un dar foarte consistent. Aceasta este dovada că impăratul Siriei a fost dispus să dea din bogăţia lui proprie pentru a ajuta pe unul din supuşii săi. Cadoul conţinea o cantitate de 340 de kilograme de argint, 70 de kilograme de aur şi 10 haine de schimb (versetul 10). Aurul şi argintul aveau o valoare de milioane de Euro. Naaman a ajuns cu scrisoarea in Samaria. Aceasta avea următorul cuprins: "Acum, cand vei primi scrisoarea aceasta, vei şti că iţi trimet pe slujitorul meu Naaman, ca să-l vindeci de lepra lui" (versetul 6).

Sosirea lui a pricinuit o invălmăşeală mare la curtea impăratului lui Israel, el vedea această scrisoare ca pe un pretext pentru o provocare la război (versetul 7). In disperare, el şi-a sfaşiat hainele. O astfel de reacţie pesimistă era de aşteptat la impăratul Ioram (2 Impăraţi 3.13), căci el ştia foarte bine că nu era fiul zeului care poseda putere de vindecare (aşa cum văd deseori naţiunile păgane pe impăraţii lor).

Dar din nefericire, el a folosit in deşert Numele lui Dumnezeu cand a spus: "Sunt eu Dumnezeu ca să omor şi să inviez, că trimit pe bărbatul acesta să-l vindec de lepra lui?" Exact aşa era situaţia reală! Numai Dumnezeu care a trimis boala mortală, poate să dea uşurare şi să invie pe morţi.

La Elisei

Se părea că impăratul Ioram nu işi amintea deloc de Elisei, deşi profetul era in acele zile cheia spre binecuvantările lui Dumnezeu. Dumnezeu intinsese lui Israel mana Sa salvatoare prin intermediul slujitorului Său. Dar profetul nu era luat in seamă in patria sa. Se pare că locuia din nou in capitală (capitolul 2.25; 6.32). A trebuit el insuşi să ia iniţiativa. De aceea el a trimis următorul mesaj impăratului: "Pentru ce ţi-ai sfaşiat hainele? Lasă-l să vină la mine şi va şti că este un prooroc in Israel" (versetul 8b).

Aşa a ajuns Naaman in sfarşit la Elisei, profetul, care se mai numeşte şi omul lui Dumnezeu (versetul 8a). Acum el a venit la persoana potrivită, la omul lui Dumnezeu, reprezentantul Dumnezeului celui Viu, care intr-adevăr are putere să omoare şi să invieze.

Acum insă mai era o problemă. Naaman era marcat in conştiinţă de poziţia lui. El a venit cu propria lui vrednicie, cu cai şi care (versetul 9). Il vedem stand plin de mandrie la poarta casei lui Elisei. Dar noi nu putem veni in acest fel la Dumnezeu. Naaman nu putea fi ajutat in condiţia sa in care s-a prezentat, ci numai in condiţia cerută de Dumnezeu. După cum vom mai vedea, el trebuia să inveţe acest lucru. Un lucru pe care trebuie să il inveţe orice păcătos: "Să se apropie de Dumnezeu cu conştienţa propriei nevrednicii". Nu există nici o raţiune in incercarea de a te inbunătăţi permanent prin eforturi proprii, nici de a gandi că meriţi mantuirea. Trebuie să vin cum sunt ca un păcătos pierdut şi aşa El mă va accepta. El o face numai prin har.

Intrebări

1. Eşti şi tu ca această fetiţă un reprezentant, un martor al Dumnezeului cel Viu pentru cei din jurul tău?

2. Apelez,i sau accepţi ajutor şi salvare de la potentaţii acestei lumi?

3. Sau eşti convins că numai marele Profet, Adevăratul Om al lui Dumnezeu şi anume Domnul Isus Hristos Insuşi te poate salva?

3. Cufundarea lui Naaman in raul Iordan

2 Impăraţi 5.10-14

Acum vedem, cum Naaman s-a smerit şi s-a cufundat de şapte ori in Iordan. El nu a rămas insă in "albia raului", ci a ieşit afară ca un om nou. Acesta este un exemplu grăitor pentru noi creştinii, care de asemenea am experimentat o reinnoire, cand ne-am imbrăcat in omul cel nou.

Du-te şi scaldă-te in Iordan

E lisei nu vedea necesar să vorbească personal cu Naaman. Intenţia inteligentă, manifestată de el avea in vedere o acţiune de o astfel de manieră, incat totul să fie clar pentru ca problema să se rezolve repede. Naaman trebuia să inveţe să se smerească. Mandria lui trebuia sfăramată. De aceea profetul nu a venit el insuşi din casă ci a trimes un sol la el cu indicaţia: "Du-te, şi scaldă-te de şapte ori in Iordan; şi carnea ţi se va face sănătoasă. Şi vei fi curat (versetul 10a). El a adăugat in acelaşi timp o promisiune clară: "Şi carnea ta ţi se va face sănătoasă şi vei fi curat" (versetul 10b). In final, una din urmările ingrozitoare ale leprei, carnea bolnavă urma să cadă.

Puternicului comandant al armatei siriene, insă, nu i-a plăcut acest răspuns. Naaman interpretează acest mesaj al profetului ca o jignire. El s-ar fi aşteptat la cu totul alt tratament; la un ritual complicat, aşa cum probabil ştia că procedează vrăjitorii păgani din ţara lui (versetul 11). Desigur el era vrednic de un tratament onorabil. El nu era pană la urmă oricine. Pană la urmă el avea o anumită situaţie. Nu l-ar fi plătit el onorabil pe Elisei pentru această slujbă? Ce fel de cerinţă mai era şi aceasta: "Mergi şi scaldă-te de şapte ori in Iordan?"... Ce injosire! Nu erau mai limpezi şi curate raurile din Damasc, Abana şi Parpar, mai bune decat Iordanul acesta ingust şi nămolos? Nu putea face el o baie acasă? Naaman ar fi putut el insuşi să se gandească la aceasta (versetul 12). Ca intotdeauna " raurile şi idolii Damascului ". Abia mai tarziu va recunoaşte că pe intreg pămantul nu există nici un alt Dumnezeu, decat in Israel (versetul 15). Naaman era manios şi se simţea adanc jignit. Comanda lui trebuie să fi fost: "Trageţi fraiele cailor! Plecăm inapoi acasă!" Trebuie să fi fost o procesiune liniştită. Convoiul se indrepta inapoi venind prin spate din munţii Samariei.

Probabil că după un timp a avut loc un popas de odihnă, nu departe de Iordan. Acolo slujitorii lui Naaman au avut curajul să vorbească stăpanului lor (versetul 13). Ei au făcut-o cu tact şi cu respectul cuvenit. Ei cinsteau pe comandant, ca pe tatăl lor. Ei l-au sfătuit direct (fără să-l intrebe in prealabil, dar cu prudenţă şi decenţă. Dacă lui Naaman i s-ar fi cerut să facă ceva dificil, nu ar fi făcut? Nu ar fi aplicat el orice mijloc pentru a se insănătoşi? Acum insă, profetul ii dăduse o sarcină atat de simplă: "Scaldă-te şi vei fi curat". De ce să nu dea ascultare şi cuvintelor simple ale omului lui Dumnezeu?

Viaţă nouă in Hristos

Se spune despre Naaman că a ascultat de cuvintele slujitorilor săi. El nu a mai stat să se gandească: "S-a pogorat atunci şi s-a cufundat de şapte ori in Iordan (versetul 14a). Insă  trebuie să fi fost greu pentru el să se injosească atat de mult in prezenţa subalternilor săi. El a trebui să coboare din carul său inalt, să pună deoparte hainele lui şi să se cufunde in Iordan. Dar  a făcut lucrul acesta, iar din mandria şi nobleţea lui nu a mai rămas nimic. Şi apoi a făcut aceasta nu numai ca să fie pe placul slujitorilor săi. El nu a ascultat numai de ei, ci a urmat cuvintele omului lui Dumnezeu, aşa cum spune versetul nostru. El a ascultat de Dumnezeu.

Aceasta este o frumoasă ilustrare a drumului mantuirii. Noi trebuie să devenim conştienţi de starea noastră căzută, de dependenţa noastră de păcat, de starea noastră de leproşi inaintea lui Dumnezeu. Trebuie să ne smerim inaintea Lui Insuşi şi să coboram din "carul inalt" al mandriei noastre fireşti şi al autoimportanţei eului nostru. Noi trebuie să urmăm drumul, pe care El ni-l arată in Cuvantul Său. Mijlocul dumnezeiesc este ca noi să ne mărturisim păcatele, să dezbrăcăm omul vechi, să coboram in raul morţii. Cu alte cuvinte, noi trebuie să ne identificăm cu un Hristos care a murit pentru păcatele noastre. Nu există nici o altă posibilitate de a fi mantuiţi şi curăţiţi şi de a primi viaţa nouă. "Nimeni nu vine la Tatăl decat prin Mine", spune Domnul Isus (Ioan 14.6).

Naaman a fost ascultător şi s-a cufundat de şapte ori in Iordan. Numele Iordanului inseamnă "a se scurge in jos". Raul izvoreşte intre Liban şi Muntele Hermon şi se varsă in Marea Moartă, el ajunge departe in adanc sub oglinda mării. Acesta este un exemplu minunat al morţii lui Hristos, Cel care a coborat din inălţimea cerului şi s-a făcut pe Sine Insuşi nimic. El S-a smerit pe Sine Insuşi şi a fost ascultător pană la moarte. Numărul "şapte" vorbeşte despre desăvarşire. Naaman a trebuit să se cufunde de şapte ori. El a trebuit să se cufunde complet . Nimic din omul vechi nu putea să mai rămană. In mod asemănător cum noi credincioşii suntem ingropaţi cu Hristos prin botezul in moarte. Noi suntem făcuţi una cu El, in asemănarea morţii Sale (Romani 6.4,5). Dar Naaman nu a rămas in "albia raului", el a ieşit complet schimbat din apă: "...şi carnea lui s-a făcut iarăşi cum este carnea unui copilaş, şi s-a curăţit" (versetul 14b).

Acesta este un tablou din viaţa cea nouă pe care noi am primit-o ca şi credincioşi. Noi, nu numai că am murit cu Hristos ci am şi inviat cu El spre viaţă nouă.

O binecuvantare de şapte ori

Această parte a textului (versetul 14b), aruncă o lumină asupra catorva adevăruri ale Noului Testament (mai mult sau mai puţin intamplător am ajuns la şapte puncte). "Botezul" lui Naaman in Iordan ilustrează că:

•  Noi suntem curăţiţi de păcate şi fărădelegi, care sunt lipite de noi şi de care suntem murdari in ochii lui Dumnezeu care este sfant (Evrei 10.22).

•  "...legea Duhului de viaţă in Hristos, m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii" (Romani 8.2).

•  Noi suntem născuţi din nou (Ioan 3.3-5).

•  Noi am fost făcuţi vii cu Hristos (Efeseni 2.5; Coloseni 2.13).

•  Dacă este cineva in Hristos este o făptură nouă ; cele vechi s-au dus (2 Corinteni 5.17; Tit 3.5).

•  Noi am dezbrăcat omul cel vechi şi am imbrăcat omul nou (Galateni 3.27; Efeseni 4. 22-24; Coloseni 3. 9-10).

•  Noi umblăm de acum in innoirea vieţii (Romani 6.4).

Aici se arată de asemenea că Sfanta Scriptură vorbeşte despre curăţire şi nu despre sfinţire. Păcatul ne face atat de necuraţi inaintea lui Dumnezeu, care este atat de curat. El nu suportă să vadă păcatul.

Promisiunea profetului era: "şi vei fi curat" (versetul 10b). In legătură cu aceasta aici citim: "... şi a fost curat" (versetul 14b). Noi, ca ucenici ai Domnului Hristos suntem de asemenea "curaţi deplin" (Ioan 13.10).

Intrebări

1. Eşti dispus, să te smereşti inaintea lui Dumnezeu?

2. Te-ai făcut tu una cu Hristos in moartea Sa şi in invierea Sa şi ai exprimat aceasta prin botez?

3. Umbli şi tu in innoirea vieţii?

4. A umbla in innoirea vieţii

2 Impăraţi 5.15-19

In acest al patrulea capitol ne ocupăm de Naaman, după ce el a fost curăţit, şi vedem cum el voia să slujească Dumnezeului lui Israel. Aceasta este o lecţie importantă pentru noi, căci şi noi creştinii dorim să slujim Dumnezeului cel Viu şi să Il onorăm.

Viaţa nouă de recunoştinţă  a lui Naaman

C um a reacţionat Naaman la vindecarea şi curăţirea lui? El s-a intors cu intenţia să-şi arate recunoştinţa (versetul 15a). In această privinţă el este ca şi samariteanul din Luca 17, tot un străin care s-a intors să mulţumească lui Dumnezeu, după ce a fost vindecat de lepra sa. La fel ar trebui să facem şi noi, la randul nostru fiind şi noi mantuiţi de Domnul. Trebuie să cădem la picioarele Mantuitorului şi să Il cinstim pentru mantuirea noastră. După intoarcerea noastră trebuie să-I arătăm de asemenea noua ascultare. Vedem şi aici lucrul acesta ca o imagine. Nu a mai rămas nici o urmă de mandrie in Naaman, cand s-a intors la omul lui Dumnezeu impreună cu ajutoarele lui.

El nu a mai rămas şezand in carul său inalt, cum făcuse prima dată, ci a intrat in casa profetului. Foarte smerit, acum el vorbeşte despre sine ca şi cum ar fi un slujitor al lui Elisei: "Iată cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pămantul decat in Israel. Şi acum primeşte, rogu-te un dar [o binecuvantare] din partea robului tău" (versetul 15b).

Naaman venise să facă cunoştinţă cu Dumnezeul cel adevărat, Creatorul cerului şi al pămantului. El recunoaşte că toţi ceilalţi dumnezei, erau idoli care erau fără nici o putere de a salva (compară cu Isaia 45.20). El voia să arate lui Dumnezeu recunoştinţa sa şi de aceea a oferit lui Elisei un cadou. A făcut-o bine intenţionat, dar a trebuit să inveţe că harul lui Dumnezeu este in mod deplin gratuit. Şi pentru noi este valabil exact la fel. Nu putem să plătim nimic pentru mantuirea noastră. Mantuirea in Domnul Hristos este fără plată. Binecuvintarea adevărată vine numai de sus, de la Tatăl luminilor (Iacov 1.17).

De aceea profetul refuză categoric o răsplată. El era numai un slujitor al Dumnezeului cel Viu şi nu putea să accepte nimic pentru minunea vindecării lui Naaman. Deşi acesta a insistat ca el să ia ceva, a rămas la ceea ce a spus (versetul 16). Acest principiu este valabil şi pentru noi: "Vindecaţi pe bolnavi, inviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi" (Matei 10.8). Există insă un fel stricat de gindire, de a accepta că "evlavia" ar fi un izvor de caştig (1 Timotei 6.5). Ghehazi insă, era totuşi o astfel de persoană, care părăsise drumul adevărului, aşa cum vom vedea.

Viaţa in prezenţa lui Dumnezeu

Inima lui Naaman era acum intr-o stare potrivită. El voia fără indoială să slujească Dumnezeului lui Israel. Deşi nu a putut să plătească nimic profetului pentru vindecarea sa, putea să il intrebe cate ceva. Naaman voia intr-adevăr să inceapă o viaţă nouă. Acest lucru este valabil şi pentru noi, pentrucă după ce am fost treziţi la o viaţă nouă cu Hristos urmează să trăim in faptele bune pe care le-a hotărat Dumnezeu mai inainte ca să umblăm in ele (Efeseni 2.10).

Comandantul armatei siriene a avut următoarea dorinţă: "Atunci Naaman a zis:« Fiindcă nu vrei să primeşti tu, ingăduie să se dea robului tău pămant cat pot duce doi catari; căci robul tău nu mai vrea să mai aducă altor dumnezei nici ardere de tot, nici jertfă, ci va aduce numai Domnului" (versetul 17). Aici avem o dovadă clară a schimbării lui, o roadă frumoasă a vieţii noi pe care el a primit-o. Dacă ne intoarcem de la idoli la Dumnezeu, dorim din acest moment să slujim numai Dumnezeului cel Viu şi Adevărat (compară cu 1 Tesaloniceni 1.9).

Şi urmează să slujim conform Voiei Lui, descoperite, pe o bază ce corespunde sfinţeniei Sale. Exact ca şi Naaman, trebuie să slujim pe principii curate. Probabil el a făcut din pămantul pe care l-a luat "un altar" pentru Iehova şi a adus pe el jertfe de arderi de tot şi jertfe de mulţumire (Exod 20.24). Patriarhii lui Israel au procedat in acelaşi fel. Ei făceau deseori un altar din pămant aşa cum vedem in Geneza. Slujba pentru Dumnezeul cel Adevărat, are influenţă asupra inchinării noastre in părtăşie.

Avem noi un asemenea altar la care să chemăm Numele Domnului? Ca şi creştini, avem un altar aşa cum ni se spune clar in Evrei 13.10. Acesta nu este un altar literalmente din pămant, din bronz sau aur, ci un altar in sens simbolic al cuvantului. Noi avem un loc unde Il intalnim pe Dumnezeu sau mai bine zis avem o Persoană, prin care ne apropiem de El. Hristos Insuşi este punctul central al inchinării şi prin El avem intrare la Dumnezeu, indrăzneală spre a intra in Locul Preasfant (Evrei 10.19; 13.15).

Slujim noi Dumnezeului nostru cu o inimă recunoscătoare, personal şi impreună cu alţii? Ne apropiem noi de El ca de Cel care este Preot? Prezentăm noi lui Dumnezeu o jertfă de laudă, ceea ce este rodul buzelor noastre care mărturisesc Numele Lui? Ii plătim noi tribut pentru mantuirea Lui cea mare? Ne este clar că numai Lui ii datorăm toată mulţumirea pentru mantuirea noastră?

A trăi fără compromisuri lumeşti

Dar vedem aici incă ceva. O astfel de viaţă in prezenţa lui Dumnezeu va aduce cu siguranţă şi dificultăţi cu sine. Noi nu putem să slujim lui Dumnezeu şi lumii. Oamenii din jurul nostru constituie prilejuri de compromis. Şi Naaman avea o astfel de problemă. El devenise imediat conştient, de aceea a spus totul cu sinceritate lui Elisei (versetul 18). Stăpanul său, impăratul Siriei era probabil un slujitor al idolilor. Urma el oare să meargă in templul idolilor ca şi slujitorul pe a cărui mană se rezema impăratul? (compară cu 1 Impăraţi 7.2). L-ar ierta Iehova dacă in indeplinirea obligaţiilor sale s-ar pleca in faţa lui Rimon? [1]

El nu a primit un răspuns complicat. Profetul a spus simplu: "Du-te in pace." Aceasta nu inseamnă că Elisei consideră că este bine să mergi pe două cărări (pe drumuri diferite). Era imposibil să slujeşti lui Dumnezeu şi Rimon, chiar dacă aceasta din urmă o faci doar din tradiţie. Dumnezeu nu vrea ca cineva să fie in legătură cu idolii (1 Corinteni 10.14). Dar el ar urma să rezolve această dificultate la timpul şi in felul Său. Naaman era convins de aceasta şi de aceea Elisei a putut să liniştească conştiinţa lui.

Naaman a putut să-şi continue drumul său cu bucurie aşa cum se spune despre famenul etiopian (Faptele Apostolilor 8.39). Nimeni nu putea să-i ia pacea pe care o dobandise. Aceasta a fost o comportare corectă din partea lui Elisei. Oamenii care s-au pocăit de curand, nu trebuie să fie intampinaţi cu o listă lungă de reguli şi prescripţii, care să le fie puse in sarcină. Ei trebuie să fie invăţaţi să umble in credinţă. Dumnezeu Insuşi ii conduce pe cărarea neprihănirii din pricina Numelui Său şi El le va ajuta să-şi rezolve problemele.

Intrebări:

1. Eşti tu recunoscător pentru mantuirea ta?

2. Ai şi tu un altar, pentru a te inchina Domnului (compară cu Evrei 13.10)?

3. Este noua ta viaţă ca şi creştin fără compromisuri lumeşti?

5. Sfarşitul lui Ghehazi

2 Impăraţi 5.20-26

După ce am văzut cum Naaman a fost curăţit şi cum el şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu, ne indreptăm atenţia asupra sfarşitului trist al lui Ghehazi. Acesta este un avertisment serios pentru creştinii de nume.

Lăcomia lui Ghehazi

S farşitul capitolului ilustrează o replică intunecoasă faţă de relatarea curăţirii lui Naaman. Lăcomia lui Ghehazi contrastează profund cu altruismul (dezinteresul) lui Elisei. Minciuna slujitorului este intr-o puternică contradicţie cu sinceritatea stăpanului. Aici vedem de asemenea cum Dumnezeu incearcă inima şi rărunchii (Psalmul 7.9; Ieremia 11.20). El judecă simţirile şi gandurile inimii (Evrei 4.12). El aduce chiar ceea ce este ascuns la lumină şi descoperă planurile inimii (1 Corinteni 4.5). El are puterea să dea pe faţă pe făţarnici. El ştie totul. Astfel aici vedem ce gandea Ghehazi şi planurile pe care le urzea el (versetul 20). El intenţionează ca secretul lui să rămană ascuns. El nu ţine cont de Dumnezeul cel Viu. Ce apreciere eronată, ce eroare de a gandi că ar putea să abuzeze de poziţia inaltă şi de autoritatea omului lui Dumnezeu, fără consecinţe serioase!

Ghehazi manat de goana după bani şi bunăstare, a căzut dintr-un păcat in altul. Este o listă tristă de minciuni păcătoase şi inşelătorie, desconsiderare a stăpanului său şi abuz de autoritate. De fapt: "iubirea de bani este rădăcina tuturor relelelor" (1 Timotei 6.10). Şi lăcomia nu este altceva decat inchinare la idoli (Coloseni 3.5). Ghehazi s-a aprins atat de tare incat a avut chiar neruşinarea de a jura pe Dumnezeu, că va alerga să ia ceva de la Naaman. "Viu este Domnul" - ce jurămant fals şi stupid! Ghehazi se dă drept sfant, dar va fi in curand demascat.

Slujitorul profetului nu a avut nici un respect faţă de lucrarea stăpanului său. Pentru el era de neinţeles cum ajutase stăpanul său, necondiţionat, pe acest sirian, duşmanul lui Israel. In mod vizibil, el desconsideră faptul că Naaman venise să cunoască pe Dumnezeul lui Israel şi să inveţe să trăiască prin har. El considera că ar fi păcat să desconsidere o asemenea ocazie favorabilă. El aleargă repede după Naaman pentru a repara această eroare. Naaman a văzut că cineva aleargă după el, a sărit din carul său şi a intrebat ingrijorat: "Este bine totul?" (versetul 21b).

Ghehazi a replicat printr-o minciună: "Au venit doi profeţi (săraci) la Elisei". Apoi a urmat intrebarea, dacă ar putea să aibă un talant de argint şi două haine de schimb. Naaman era bucuros să poată arăta recunoştinţa lui pe acest drum şi a dat o cantitate dublă de argint şi de haine faţă de ce i s-a cerut. Cu ajutorul slujitorilor lui Naaman, Ghehazi a dus totul pe deal aproape de casa lui Elisei. Aici el şi-a luat rămas bun de la ei şi a dus comoara intr-un loc sigur.

Confruntarea cu Elisei

Ca şi cum nu s-ar fi intamplat nimic, Ghehazi a intrat şi a stat in faţa stăpanului său. El se dădea drept un slujitor credincios. Elisei i-a pus o intrebare concluzivă: "De unde...Ghehazi?" (versetul 25a). Astfel de intrebări pătrunzătoare sunt caracteristice Scripturii. In Geneza, de exemplu, există trei intrebări fundamentale: "Unde eşti?", "Ce ai făcut?", "De unde vii şi incotro mergi?" (Geneza 3.9; 4.10; 16.8).

Cu ultima minciună Ghehazi incearcă să ascundă inşelăciunea sa: "Robul tău nu s-a dus nicăieri" (versetul 25b). Apoi urmează demascarea. Dumnezeu a descoperit lui Elisei adevărul. El a văzut cum s-au petrecut lucrurile: "Oare n-a fost duhul meu cu tine, cand a lăsat omul acela carul şi a venit inaintea ta?" (versetul 26a). Elisei pune acum ultima intrebare cercetătoare: "Este oare acum vremea de luat argint, haine, măslini, vii, oi, boi, robi şi roabe?" (versetul 26b).

Ghehazi gandea de fapt că era o ocazie specială să-şi făurească o viaţă nouă. Şi azi sunt mulţi credincioşi care sunt influenţaţi uşor de a-şi făuri repede o bunăstare materială, dar dacă vom discuta liber această chestiune vom vedea că Ghehazi nu cunoştea adevărata situaţie a zilelor in care trăia, că era un timp in care urma judecata (compară cu Luca 12.56). El nu inţelegea că era mai bine să trăiască in sărăcie cu omul lui Dumnezeu, decat in bunăstare. Dar cum este cu noi? Observăm şi noi că trăim ultimele zile? Avem viziunea timpului să ştim ce trebuia să facă Israel? (compară cu 2 Cronici 12.33). Dorim să fim slujitori ai Domnului care aşteaptă venirea Lui?

Pedeapsa

Ghehazi a fost lovit pe drept cu boala de care a fost vindecat Naaman. Pentrucă şi-a insuşit pe nedrept arginţii lui Naaman, a luat de la el şi boala lui. Pe vremuri, judecata era colectivă (compară cu Iosua 7.24; Daniel 6.24). Lepra se va lipi de el şi de urmaşii lui pentru totdeauna (versetul 27a). Apoi Ghehazi l-a părăsit pe stăpanul său şi a ieşit (versetul 27b; compară şi cu Exod 4.6; Numeri 12.10). Şi Ghehazi a ieşit dinaintea lui Elisei plin de lepră, alb ca zăpada. Marcat complet de boala sa, el a ieşit dinaintea lui. Moral era imposibil pentru el să mai rămană in apropierea lui Elisei, deşi ar fi putut să fie vindecat aşa cum prevedea legea leprosului (Levitic 13.13).

Această pedeapsă aspră era potrivită cu gravitatea păcatului. El nu a ţinut cont că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor. El a cedat plăcerii fireşti (bani şi bunăstare). El a abuzat de autoritatea omului lui Dumnezeu. El a minţit pe profet. El a dispreţuit harul lui Dumnezeu faţă de naţiuni. El nu a avut inţelegere faţă de timpul in care trăia.

Dar cat de ingrozitor pentru cineva care a trăit atat de aproape de Elisei şi să umble in acest fel! Nu ştim dacă Elisei l-a mai văzut vreodată. Aceasta este o atenţionare serioasă pentru creştinii de lume, pentru toţi care mărturisesc pe Domnul Hristos, Omul lui Dumnezeu, dar nu Il cunosc cu inima. Sfarşitul lui Ghehazi ne duce cu gandul la ceea ce scria Pavel, un profet al Noului Testament, corintenilor care spuneau că il cunosc pe Domnul. El le-a dat un avertisment serios: “Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! "Maranata!" (Domnul nostru vine!)” (1 Corinteni 16.22). Astfel de persoane trebuie să sufere pedeapsă veşnică - "Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui" (2 Tesaloniceni 1.9).

Intrebări

1. Te-ai probat vreodată dacă eşti credincios adevărat (compară cu 2 Corinteni 13.5)?

2. Recunoşti că dacă nu te intorci de la idoli la Dumnezeu eşti vinovat ca şi Ghehazi?

3. Cauţi tu prezenţa Domnului Hristos, Omul lui Dumnezeu, dintr-o inimă sinceră?

Concluzie

Vindecarea lui Naaman nu este doar o istorisire minunată din trecutul indepărtat. Ea este foarte folositoare şi pentru noi, cei care trăim la sfarşitul a douăzeci de secole după naşterea lui Hristos. In această broşură, noi il vedem pe Naaman din punctul de vedere nou-testamental. Curăţirea lui este o ilustrare minunată a drumului mantuirii, a curăţirii noastre de păcate, a innoirii noastre lăuntrice complete care urmează credinţei in Domnul Hristos; Naaman a fost complet curăţat şi din acest moment şi-a dedicat viaţa Dumnezeului cel Viu şi Adevărat. Pe de altă parte sfarşitul nenorocit al lui Ghehazi este o atenţionare serioasă pentru a nu nesocoti marea mantuire.

 

Traducere din limba germană de Ion Petru

 

[1]  Rimon era zeul sirienilor, fiind pentru ei zeul tunetului. Rimon se traduce in limba sirienilor Hadad, de la care se trage numele Ben-Hadad. Uneori apar ambele nume combinate de exemplu Hadadrimon (Zaharia 14.12).