Adunarea astăzi…

Michael Hardt

1. Ce înseamnă cuvântul “adunare”?

Cuvântul grecesc “ecclesia” înseamnă “chemat afară”. Adunarea nu are nimic de a face cu lumea. Este cerească, chemată afară din această lume pentru a fi a lui Hristos.

2. Ce este Adunarea?

Cuvântul lui Dumnezeu cunoaşte o singură Adunare. Aceasta este formată din toţi credincioşii - creştini care au crezut “evanghelia mântuirii” lor (Efeseni 1:13). Ei au fost uniţi împreună într-un singur trup, nu devenind membrii unei organizaţii ci prin acţiunea Duhului Sfânt (Fapte 2:47, 1 Corinteni 12:13, Efeseni 1:23).

3. Când a început Adunarea?

Adunarea a început la Rusalii, la 50 de zile după învierea Domnului (Fapte 2).

• De ce nu mai devreme?

Adunarea nu ar fi putut lua fiinţă mai devreme deoarece mai înainte ca Duhul Sfânt să poată veni, a trebuit ca Hristos să moară, să fie înviat şi glorificat (Ioan 7:37-39). În Matei 16 ea era încă viitoare : « pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea » (vers. 18)ş

• De ce nu mai târziu?

Unii au crezut că adunarea a luat fiinţă mai târziu deoarece la Rusalii a fost vorba doar despre iudei. Credincioşii dintre neamuri s-au adăugat mai târziu (Fapte 10, 11). Dar adunarea trebuie să fi început de la Rusalii, în Fapte 2, pentru că citim la sfârşitul capitolului că “Domnul adăuga Adunării în fiecare zi pe cei care erau mântuiţi”. Deci adunarea exista deja în acel moment.

4. Este adunarea descoperită în Vechiul Testament?

Nu. Taina lui Hristos şi a bisericii nu “fusese făcută cunoscut” (Efeseni 3:5) atunci. A fost misiunea apostolului Pavel să o vestească (Efeseni 3 :2, 7, 8). Vechiul Testament conţine doar imagini sau tipuri ale bisericii (de exemplu Rebeca). Însă nimeni nu ar fi putut recunoaşte adevărul despre adunare doar din aceste imagini, fără lumina Noului Testament.

5. Din cine este alcătuită astăzi adunarea?

Toţi cei care au crezut evanghelia mântuirii lor (Efeseni 1:13) sunt ca urmare uniţi într-un singur trup (1 Corinteni 12:13), fie că sunt iudei sau neamuri prin naştere.

6. Cum devii membru?

Nu trebuie să faci nimic. Dacă eşti credincios, deja eşti un membru al “bisericii Dumnezeului celui viu”, singura recunoscută de Noul Testament. Nu este nevoie să te alături unei grupări, sau să urmezi un conducător. Orice credincios adevărat este mădular al trupului lui Hristos (1 Corinteni 12:12, 13).

7. De ce foloseşte Noul Testament imagini pentru a descrie adunarea?

Cum i-ai putea explica ce este un avion unui pigmeu din pădurile ecuatoriale, care nu a văzut niciodată unul? Fără îndoială că ai folosi o imagine, de exemplu ai spune că este ca o pasăre mare, făcută din metal, care bea combustibil în loc de apă şi care nu aterizeară în copaci etc. Aceasta l-ar ajuta să îşi facă o idee despre ce este un avion. Tot aşa, Dumnezeu a folosit obiecte cu care suntem obişnuiţi (trup, mireasă, casă) pentru a ne explica cum este adunarea.

8. Ce înseamnă faptul că…

• Adunarea este trupul lui Hristos?

Atunci când Dumnezeu spune că adunarea este ca un trup, El ne spune că (vezi 1 Cor. 12)

(i) suntem diferiţi toţi, după cum mădularele trupului sunt diferite unul de celălalt şi au şi funcţii diferite

(ii) este unitate, tot aşa cum mădularele unui trup formează un întreg

(iii) cel mai important, că Hristos este Capul acestui trup.

• Adunarea este casa lui Dumnezeu?

Într-o casă, toate trebuie aranjate în aşa fel încât să îi placă stăpânului acelei case. Deci în casa lui Dumnezeu:

• trebuie să se vadă o anumită ordine (1 Tim. 3:15)

• este arătată gloria lui Dumnezeu şi Lui I se dă onoare (Ps. 26:8) (“glorie” în traducerea Darby, şi “onoare” în American Version)

• totul trebuie să fie sfânt (Ps. 93:5).

Citatele de mai sus din Psalmi se aplică, bineînţeles, casei lui Dumnezeu din Vechiul Testament, dar ele arată că gloria şi sfinţenia sunt legate cu gândul de casă a lui Dumnezeu. Astăzi adunarea este locuinţa lui Dumnezeu (Efeseni. 2:19-22).

• Adunarea este mireasa lui Hristos?

Mireasa are de a face cu dragostea şi cu o relaţie foarte apropiată, exculsivă şi care nu poate fi ruptă (Gen. 2:24). Această imagine ne spune că există o relaţie de dragoste între Hristos şi adunare(Efeseni 5:25). Afecţiunile adunării trebuie să fie neîmpărţite – doar pentru Hristos (2 Cor. 11:2). Şi mireasa are o singură mare dorinţă – aceea ca mirele să vină ! “Vino, Doamne Isuse!” (Apoc. 22:17, 20).

9. Ce înseamnă adunarea lui Dumnezeu din X, Y, Z?

Trebuie să înţelegem că adunarea lui Dumnezeu poate fi văzută în aspectul ei universal (Efeseni 1:22, 23) sau în cel local (1 Cor. 12:27), despre care este vorba şi aici. Adunarea lui Dumnezeu dintr-o anumită localitate (aspectul local) dă expresie adunării lui Dumnezeu ca întreg (aspectul universal).

Adunarea lui Dumnezeu dintr-o anumită localitate constă din toţi credincioşii din acea localitate. Este parte a adunării lui Dumnezeu (vezi întrebarea 2).

La început (adică în vremea Noului Testament), adunarea lui Dumnezeu dintr-o localitate era uşor de văzut, deoarece creştinii se întâlneau într-un singur loc sau, dacă erau prea mulţi pentru a se întâlni în acelaşi loc, se întâlneau în diferite case, dar având părtăşie unii cu alţii. Doar ei erau cunoscuţi ca şi creştini, şi nimeni dintre necredincioşi nu îndrăznea să li se alăture (Fapte 5:13).

Astăzi, lucrurile sunt mult mai complicate, dar principiile lui Dumnezeu se aplică încă. Oamenii au format biserici, organizaţii, secte etc, introducând calitatea de membru al lor, pe lângă cea de membru al trupului lui Hristos. Cum poţi vedea sau arăta adunarea lui Dumnezeu dintr-un anumit loc astăzi? O putem face doar strângându-ne împreună pe baza Scripturii cu toţi cei care dorescă să o facă, dar fără a uita vreodată că este foarte posibil ca cei care se strâng astfel să nu fie întreaga adunare din acea localitate.

10. Ce înseamnă a fi “adunaţi pentru Numele Domnului” ?

În principiu, creştinul doreşte să facă totul în numele Domnului, chiar şi a mânca şi a bea (Coloseni 3:17). Dar dacă doreşti să fii adunat pentru numele Său (Matei 18:20), trebuie ca Domnul să fie în centrul strângerii aşa încât El să poată conduce totul şi să fie în centrul atenţiei. Poţi fi adunat pentru numele Domnului doar dacă recunoşti autoritatea Sa. Pe scurt:

1. “unde” – locul ales de Dumnezeu (Deut. 12)

2. “doi sau trei” – să poată fi dată o mărturie suficientă despre Hristos

3. “sunt adunaţi” – puterea divină (adunaţi de Duhul Sfânt)

4. “împreună” – unitatea divină

5. “pentru Numele Meu” – Hristos este numele care strânge

6. “acolo Eu” – prezenţa unei Persoane divine: Hristos

7. “în mijloc” – centrul divin

 

În concluzie, pentru a fi strânşi conform cu Matei 18:20 trebuie ca:

• Domnul să fie centru strângerii

• Temelia ei să fie trupul lui Hristos

• Autoritatea Domnului să fie recunoscută prin despărţirea de rău

11. Ce este o strângere a adunării ?

O strângere în care se întâlneşte “ întreaga adunare” dintr-o localitate (1 Cor. 14:23), “ca adunare” sau “ca biserică” (1 Cor. 11:8). Atunci când spunem întreaga adunare, aceasta se referă bineînţeles la toţi aceia care doresc şi care pot. Noul Testament oferă cel puţin trei scopuri pentru strângerile adunării:

• Pentru a frânge pâinea (Fapte 20:7, 1 Cor. 11:24-26)

• Pentru rugăciune (Fapte 12:5, Matei 18:19,20)

• Pentru zidire (1 Cor. 14:5, 12, 22+25)

12. Cine conduce strângerile (este acesta rolul pastorului sau al bătrânilor)?

Atunci când credincioşii sunt adunaţi “pentru numele Său” (Mat. 18:20), Hristos trebuie să fie în centru (7.10). El conduce toate. Nu este o strângere coordonată de un om. Hristos are conducerea (1 Cor.12:5), şi Duhul Sfânt îndrumă, lucrează şi împarte fiecăruia “după cum vrea” (1 Cor. 12:11). Fiecare frate este liber să ia parte printr-o cântare, rugându-se voce tare sau vorbind spre zidire (1 Cor.14:26-33).

13. Cine ar trebui să “slujească Cuvântul”?

Prin “slujirea Cuvântului” (Fapte 6:4) ne referim la lucrarea de a da învăţătură şi de a predica Cuvântul lui Dumnezeu credincioşilor. Aceasta ar trebui să fie făcută de cei care au primit un dar pentru aceasta, adică învăţători şi păstori. Aceasta lucrare poate avea şi un caracter profetic: un cuvânt de la Dumnezeu pentru acel moment, adresat conştiinţei poporului lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu nu cunoaşte adunări în care lucrarea să fe a unui singur om. În Antiohia erau “profeţi şi învăţători”, nu “pastor”, nu “un slujitor”, nu “un preot” sau vreun cler (Fapte 13:1). Pavel le spune corintenilor: “Ce este deci de făcut fraţilor? Când vă strângeţi, fiecare dintre voi are un psalm, are o învăţătură… toate să fie făcute spre zidire” (1 Cor. 14:26).

Toate trebuie să fie făcute în dragoste şi în teama sfântă care vine în prezenţa lui Dumnezeu.

14. Care este diferenţa între daruri şi slujbe?

Darurile sunt capacităţi spirituale (de exemplu darul de învăţător, evanghelist etc). Slujbele sunt însărcinări sau responsabilităţi, cum ar fi diaconii şi bătrânii.

Darurile sunt pentru întreg trupul lui Hristos (Efeseni 4:11, 12), deci un învăţător, spre exemplu, poate învăţa şi în alte oraşe sau ţări, dar slujbele sunte pentru o anumită localitate: “bătrâni în fiecare oraş” (Tit 1:5) şi “Îi îndemn pe bătrânii care sunt între voi… păstoriţi turma lui Dumnezeu care este între voi” (1 Petru 5:1, 2).

15. Ar trebui ca noi să numim bătrâni?

În Noul Testament, bătrânii erau numiţi, fie de apostoli (Fapte 14:23), fie de trimişii acestora (Tit 1:5) care aveau porunca expresă din partea apostolilor să facă acest lucru. Astăzi nu mai sunt apostoli (pentru că un apostol trebuie să îl fi văzut pe Domnul – Fapte 1:22, 9:4,5). De aceea, nu mai sunt nici împuterniciţi ai apostolilor care să poată numi bătrâni.

Dar încă există oameni care au calităţile necesare unui bătrân (1 Timotei 3:1-6). O citire atentă a acestei liste ne va arata că astfel de oameni sunt astăzi foarte rari, deşi cei care îndeplinesc criteriile încă pot îndeplini slujba unui bătrân (1 Petru 5:2, Fapte 20:28).

16. Care sunt darurile menţionate în Noul Testament?

În Efeseni 4 sunt menţionate cinci daruri principale. Hristos a dat:

• Apostoli – cei care L-au vazut pe Domnul (Fapte 1:22, 9:4,5)

• Profeţi – cei care proroceau (transmiteau oamenilor cuvintele lui Dumnezeu). Înainte ca Noul Testament să fie complet, profeţii aveau descoperiri (Efeseni 3:5). Dar acum, Biblia fiind completă, descoperirea este completă. Însa mai există o lucrare profetică: un cuvânt de la Dumnezeu pentru un anumit moment, bazat pe Scriptură, pentru zidire (1 Corinteni 14). Erau şi femei care proroceau (Fapte 21:9), dar într-un context aparte şi cu siguranţă nu în adunare (1 Corinteni 14:34).

• Evanghelişti – cei care duc evanghelia celor păcătoşi (Fapte 21:8).

• Păstori – care se îngrijesc de credincioşi în mod personal, aşa cum face un păstor pentru turma sa (astăzi mulţi înteleg prin păstor un om „bun la toate”, care face totul în adunare, dar acesta nu este înţelesul Scripturii). Este de remarcat faptul că se face referire o singură dată la păstori, şi atunci cuvântul este la plural (Efeseni 4:11).

• Învăţători – au capacitatea de a prezenta adevărurile Cuvântului în aşa fel încât inimile ascultătorilor să ardă pentru adevăr.

Pe lângă acestea mai sunt multe alte daruri (1 Corinteni 12, Romani 12).

17. Darurile miraculoase

(i) Care era rolul darurilor miraculoase?

De ce le-a dat Dumnezeu? Pentru evanghelizare? Pentru a impresiona sufletul? Pentru a alina suferinţele credincioşilor? Nici unul dintre aceste răspunsuri nu este corect. Dumnezeu a dat daruri miraculoase pentru a dovedi că El a făcut un nou început. Perioada legii se terminase. Dumnezeu întemeiase adunarea prin Duhul Sfânt. De aceea, în ziua Cinzecimii, El le-a dat credincioşilor puterea de a vorbi în limbi, pe care toţi ceilalţi le puteau înţelege. Cine poate nega faptul că Dumnezeu a lucrat? Trebuie remarcat însă faptul că limbile erau un semn pentru iudei (1 Corinteni 14:21). Ocazional au fost şi vindecari (de ex. Fapte 3) dar nu pentru a alina suferinţele credincioşilor ci ca un semn pentru necredincioşi (Fapte 4:16, 30; Evrei 2:4).

(ii) Care este rolul darurilor miraculoase astăzi?

Bineînteles ca şi astăzi Dumnezeu poate face minuni, si El face, dar aceasta este cu totul altceva decât a exercita un dar. Cum rămâne cu limbile? Daţi-mi voie să vă întreb: cunoaşteţi pe cineva care să poata vorbi o limbă pe care nu a învaţat-o niciodată (pentru ca aceasta s-a întâmplat în Fapte 2)? Şi pentru cei care afirmă că vorbesc în limbi: sunt în concordanţă cu învăţătura apostolului Pavel din 1 Corinteni 14? Este tradus tot ceea ce spun ei (vers. 13, 27)? Sunt folosiţi ca „un semn pentru necredincioşi” (vers. 22)? Tac femeile în adunare (vs. 34)? Dacă Dumnezeu dă un dar (în conformitate cu învăţătura Noului Testament), îl vom putea recunoaşte. Dar să ne ferim de darurile „contrafăcute” care sunt laudate ca daruri, dar sunt departe de practica biblică.

18. Ce înţelegem prin ,,ruina adunării’’?

Pur şi simplu faptul că lucrurile sunt foarte diferite astăzi faţă de cum le-a stabilit Dumnezeu pentru adunare la început, la Cincizecime. Creştinii sunt divizaţi în diverse grupări. Mulţi dintre ei au devenit membri ai unor organizaţii în loc să se poarte pur şi simplu ca membri ai trupului lui Hristos.

• răul eclesiastic (lucrarea făcută de un singur om etc.)

• răul doctrinar (în legătură cu Hristos, neprihănirea Sa, întruparea Sa, umanitatea Sa, lucrarea Sa (mântuire, şi aşa mai departe) inclusiv negarea inspiraţiei divine a Scripturii (vezi capitolul 8))

• răul moral este tolerat acum în multe locuri (1 Cor. 5).

Se pare că totul se degradează constant. În acelaşi timp, mulţi creştini se opun acestor forme ale răului dar rămân legaţi de ele.

19. Cum poţi arăta unitatea într-o vreme de ruină şi dezbinare?

Atunci, a stricat omul totul? Da, dar aceasta nu înseamnă că a devenit imposibilă practicarea principiilor biblice. Dacă oamenii înfiinţează organizaţii etc. totuşi putem face ceea ce spune Scriptura: să ne strângem în jurul Domnului Isus (Mt.18:20), realizând faptul că suntem mădulare ale trupului lui Hristos (1.Cor 12:12, 13).

Roagă-te, şi Domnul îţi va arăta alţi credincioşi care doresc să-L recunoască pe El ca Domn şi să asculte de Cuvântul Său. Strânge-te împreună cu ei, dorind să exersezi, cu ajutorul Său şi prin harul Său, ce învaţă Scriptura. Aceasta nu înseamnă a forma o nouă adunare. Dumnezeu a format adunarea cu mult timp în urmă şi aceasta a fost de ajuns. Astăzi, noi trebuie doar să recunoaştem că El a făcut-o.

20. Cine trebuie primit la Frângerea Pâinii?

Orice credincios care nu este dezaprobat. De ce orice credincios? Pentru că acesta este un privilegiu al oricărui mădular al trupului lui Hristos (1 Cor. 10:17). Deci cum rămâne cu dezaprobarea? Cum se poate întâmpla aceasta? Ei bine, există trei mari motive:

• răul moral; omul din 1 Cor. 5, de exemplu, se purta atât de imoral încât a trebuit să fie dat afară.

• răul doctrinar; de exemplu dacă cineva nu păstrează doctrina lui Hrisos (2 Ioan 9-11) nu trebuie nici măcar să-l primeşti la tine în casă, cu atât mai mult să nu îţi aduci aminte de Domnul împreună cu el! Răul doctrinar este ‘aluat’ (Gal. 5:9).

• asocierea cu răul (2 Tim. 2:21); cel care îl primeşte pe eretic în 2 Ioan 9-11 devine un ,,părtaş al faptelor lui rele’’. Cei care vizitează templul păgân din Corint devin ,, părtaşi la masa demonilor’’, chiar dacă ei înşişi nu credeau în idolii de acolo (1 Cor. 10:19-22). Vezi de asemenea 1 Corinteni 15:33 şi Apocalipsa 2:14.

21. Care este relaţia dintre două adunări locale?

O adunare locală (sau biserică, sau strîngere laolaltă) face parte din întreaga adunare a lui Dumnezeu (1.Cor. 1:2). Adunările locale lucrează, deci, în armonie unele cu celelalte după cum mădularele trupului omenesc lucrează împreună, nu unul împotriva celuilalt. Desigur, trupul nu este alcătuit din adunări, ci din indivizi - dar indivizii care formează adunările locale sunt cu toţii mădulare ale trupului. ‘Este un singur trup’ (Efeseni 4:4) şi este un singur Cap în ceruri, Hristos Însuşi, care doreşte să îi călăuzească pe credincioşi şi adunările lor potrivit cu gândurile Sale şi în armonie unii cu alţii.

Adunarea locală este doar expresia şi reprezentarea a întregii adunări a lui Dumnezeu (1 Cor. 10:17 şi 12:27, vezi de asemenea întrebarea 9).

Când adunarea locală ia o decizie (să zicem, în disciplină sau în primirea unui credincios în părtăşie), atunci această le leagă şi pe toate celelalte: ,,orice legaţi pe pământ, va fi legat în cer’’ (Mat.18:18). Pavel repetă faptul că sfaturile date corintenilor erau deasemenea stabilite (legate) în toate celelalte locuri (1.Cor.1:2; 4:17; 7:17; 11:16).

22. Ce este disciplina adunării?

Scopul disciplinei adunării este acela de a restaura o persoană care s-a comportat într-o manieră care nu este conformă cu doctrina şi practica creştină. Tipul de disciplină ce trebuie folosit depinde de caz. Există mai multe tipuri diferite:

• Restaurarea unuia căzut într-o greşeală (Gal. 6:1, 2)

• Mustrarea, notarea sau ‘însemnarea’ şi depărtarea de cel care umblă în neorânduială (1 Tes. 5:14; 2 Tes. 3:6, 14, 15)

• Mustrarea publică (1 Tim 5:20, vezi de asemenea exemplul din Gal. 2:11-14)

• Respingerea omului eretic şi însemnarea celor care cauzează dezbinări (Tit 3:10, 11; Romani 16:17)

• Închiderea gurii celor care predică doctrine ciudate (1 Tim.1:3, 4; Tit 1:10, 11)

• Păcatul personal împotriva unui alt credincios (Matei 18:15)

• Darea afară a unor persoane rele - cea mai serioasă formă a disciplinei în adunare. Adunarea trebuie să recuoască, cu umilinţă, că nu poate face mai mult şi că trebuie să lase cazul în mâna Domnului (citeşte 1 Corinteni 5).

23. Ce este o sectă?

Lumea descrie un grup religios ca fiind o sectă atunci când acesta nu aparţine unei mari religii oficiale. Creştinismul, la începuturile sale, era văzut ca fiind o ,,sectă’’ (vezi Fapte 24:14; 28:22).

La origini, o sectă era o şcoală sau o partidă, ale cărei doctrine erau bazate pe opiniile conducătorilor ei. Sectele, în acest sens, apar atunci când se formează o nouă doctrină (sau o doctrină scripturisică este accentuată în mod deosebit) şi, pentru a aparţine de această şcoală sau partidă, trebuie să fi de acord cu doctrina respectivă. Aşa era în Corint: exista tendinţa de a alege şi a urma învăţătorii favoriţi (1 Cor. 1:11-13; 3:3-5) şi exista pericolul ca duhul de partidă care rezulta să ducă la formarea de secte (vezi 1 Cor.11:18, 19).

Acum, ce face ca o grupare de creştini să fie o sectă, sau sectantă? În principal două lucruri:

• Crearea formală a unei organizaţii de care oamenii trebuie să aparţină înainte de a se bucura de părtăşia cu ceilalţi membrii

• Impunerea de condiţii celor care au fost primiţi în părtăşie - nu condiţii biblice, de umblare, doctrină şi asociere curate - ci cerinţe din afara Bibliei, de exemplu o anumită ţinută.

24. Suntem ,,noi’’ o denominaţiune?

Dacă faci parte dintr-o denominaţiune (o organizaţie cu un nume) atunci mai bine ai pleca de acolo. Primii creştini nu aveau un nume şi nici noi nu avem nevoie de unul astăzi. Oamenii îi numeau pur şi simplu ,,creştini’’, pentru că toţi ştiau că aparţin lui Hristos.

Ar trebui să fim mulţumiţi numai cu a fi mădulare ale trupului lui Hristos.

25. Cum ne raportăm la alţi creştini care nu se strâng cu noi?

Ei sunt fraţii şi surorile noastre în Hristos. Poate că nu vom putea să umblăm cu ei (să frângem pâinea cu ei) dar îi iubim. Cum ne arătăm această dragoste? Căutând binele lor! Încercând să-I ajutăm ca fraţi, zidindu-le credinţa mai departe. Aceasta implică de multe ori darea de învăţătură din Cuvântul lui Dumnezeu.

26. Ce este mai important: să fii corect din punct de vedere doctrinal sau să fii devotat Domnului?

Nu este de nici un folos să le despărţim pe una de cealaltă. Avem nevoie de amândouă! Doctrina fără devotare poate fi comparată cu un schelet fără carne. Devotamentul fără doctrină este ca un trup fără vreun schelet care să îl susţină.